Pagina 6 din 8

Re: Huszonhatodik lecke

MesajScris: 17 Aug 2019, 10:07
de AndreiG
Da, "bele" provine de la substantivul "bél" cu sensul vechi 'parte interioară' și sensul actual 'intestin', care a primit sufixul de complement de loc "-e" dispărut azi, și a devenit adverb și prefix verbal. Deci nu este vorba de două prefixe. Este totodată și substantivul "bél" cu sufixul personal posesiv de pers. III. pl., deci înseamnă și 'intestinul său'.

"Igen" și "igenis" nu au exact același sens. "Igenis" se folosea în limba mai veche cu sensul 'da', de către persoane ierarhic inferioare la o întrebare a superiorului. Actual se folosește în armată cu sensul "am înțeles", ca răspuns la un ordin.

Re: Huszonhatodik lecke

MesajScris: 17 Aug 2019, 23:06
de Elena Cozma
Rezultă că și substantivele "belgyógyász" și "belgyógyászat"* sunt compuse cu subst. "bél" ?
*revedeți, vă rog, traducerea.

Re: Huszonhatodik lecke

MesajScris: 18 Aug 2019, 11:36
de AndreiG
"Bel-" este un element prim de compunere. Vine de la adjectivul "belső" 'intern, interior'. "Belgyógyász" este compus cu el, deci "bel-" 'de interior' + "gyógyász" 'vindecător' – "medic internist, de boli interne". Cuvintele "bél", "belső", adverbul și prefixul "bele", adverbul și prefixul "be", adverbul "bent" 'înăuntru', elementul prim "bel-" au toate aceeași rădăcină.

Re: Huszonhatodik lecke

MesajScris: 21 Aug 2019, 23:04
de Elena Cozma
Voiam să vă întreb despre PATIKA: am văzut inscripționat pe farmacii --- ce-i drept, mai rar decât GYÓGYSZERTÁR --- PATIKA. Este un cuvânt mai vechi și mai puțin folosit ? E cam același lucru ca și DROGHERIE sau SPIȚERIE în lb. română ?

Re: Huszonhatodik lecke

MesajScris: 22 Aug 2019, 09:58
de AndreiG
Da, este un cuvânt mai vechi, dar și folosit și în prezent, mai curent decât "gyógyszertár". Are la bază același cuvânt grecesc ca și 'аптека'.

Re: Huszonhatodik lecke

MesajScris: 23 Aug 2019, 23:05
de Elena Cozma
Köszönöm a magyarázatokat !

A rejtett szó: BELGYÓGYÁSZ

Re: Huszonhatodik lecke

MesajScris: 13 Sep 2019, 22:56
de Elena Cozma
Explicația 6: numele numărului SZÁZAS.

Re: Huszonhatodik lecke

MesajScris: 19 Sep 2019, 23:07
de Elena Cozma
HARMINCHARMADIK LECKE


Să-mi spuneți, vă rog, dacă există vreo diferență de sens între "papír", "irat" și "okmány", dar și între "forgalmi engedély" și "személy(azonossági) igazolvány".
Cum se numesc în maghiară certificatele de naștere, căsătorie și deces?

Re: Huszonhatodik lecke

MesajScris: 20 Sep 2019, 10:07
de AndreiG
Sensul principal și curent al lui "papír" este 'hârtie' (materialul), iar în limbajul familiar se folosește pentru orice document scris, care în limbajul curent este "irat". "Okmány" este un document oficial: de afaceri, diplomatic, de identitate etc. "Személyazonossági igazolvány" este 'carte de identitate' (în România), "forgalmi engedély" este 'certificat de înmatriculare' al unui vehicul (tot în România).

'Certificatul de naștere' este "születési bizonyítvány", cel de căsătorie "házasságlevél", iar cel de deces – "halotti bizonyítvány".

Re: Huszonhatodik lecke

MesajScris: 25 Sep 2019, 23:10
de Elena Cozma
Există adjective terminate cu altă vocală decât "a" sau "e", de la care se pot forma verbe cu sufixul "-ít" ?
Se pot forma verbe de la substantive, cu sufixul "-ít" ?