Infinitivul verbelor

Scrie răspuns
Elena Cozma
Mesaje: 1403
Membru din: 15 Apr 2016, 13:50
Contact:

Infinitivul verbelor

Mesaj de Elena Cozma »

Domnule profesor, bine v-am regăsit!
Nu pot să nu remarc mult mai buna (excelenta!) organizare a conținutului materiei de studiu, iar ca rezultat, o mult mai plăcută și mai ușoară parcurgere și asimilare a acestuia. Până la urmă, e de înțeles starea de lucruri din cursul anterior; aici experiența dumneavoastră de viață și cea profesională sunt evidente. Köszönöm szépen pentru efortul depus!

În legătură cu lecția aceasta, v-aș ruga (dacă e posibil și dacă dv. considerați că e într-adevăr necesar), atunci când ne prezentați un verb la forma lui de bază, să ne dați în paranteze și forma lui de infinitiv. Uneori am dificultăți în a găsi forma de infinitiv corectă a unor verbe, așa cum s-a întâmplat de ex., în unele din postările mele de la lecțiile trecute cu verbele HALL - HALLANI (L.8, pag.3, din 15.08.16) și ALSZIK - ALUDNI (L.8, pag.4, din 19.08.16). Consider un lucru important să știu (fără ajutorul lui Vebix) să pun un verb la infinitiv sau să pot recunoaște un verb la forma lui de infinitiv. Cum lb. maghiară este plină de reguli, presupun că există și în cazul acesta niște reguli după care se formează infinitivul.
AndreiG
Mesaje: 1483
Membru din: 12 Oct 2010, 23:14
Localitate: Timişoara
Contact:

Re: Infinitivul verbelor

Mesaj de AndreiG »

Bine ai revenit, Elena!

Infinitivul apare prima oară în lecția 17. Până la aceasta, elevul nu are practic nevoie de infinitiv, dar dacă dorești, sari până la lecția 17, ca să citești numai explicația 4, unde este dată regula de formare a infinitivului și infinitivul verbelor neregulate la infinitiv care apar până la acea lecție.

Dar spune-mi, te rog, cum merge efectuarea exercițiilor, reușești să atingi scorul de 100% de prima dată? Și cum merge reconstituirea dialogurilor și a textelor exercițiilor?
Elena Cozma
Mesaje: 1403
Membru din: 15 Apr 2016, 13:50
Contact:

Re: Infinitivul verbelor

Mesaj de Elena Cozma »

Dacă încă nu e momentul să știu despre formarea infinitivului, atunci nu mă grăbesc, las lucrurile să meargă de la sine.
În legătură cu efectuarea exercițiilor, credeam că se înregistrează undeva rezultatele și le puteți vedea (doar la ex.2, p.4 din L.1 am atins scorul de 99%, pentru că inițial am scris greșit cuv. ”kisaszany”, în rest mi-a ieșit totul bine din prima). Dacă nu aceasta este procedura, înseamnă că nu merg bine. Reiese că nici cu reconstituirea dialogurilor și a textelor nu am înțeles cum e. Vă rog să-mi iertați nedumerirea și să-mi explicați încă o dată ce am de făcut, și dacă trebuie, iau totul de la capăt. Trebuie postate rezolvările pe forum, ca până acum?
AndreiG
Mesaje: 1483
Membru din: 12 Oct 2010, 23:14
Localitate: Timişoara
Contact:

Re: Infinitivul verbelor

Mesaj de AndreiG »

Nu se înregistrează rezultatele exercițiilor și nici nu trebuie postate pe forum. Principiul lor este interacțiunea elevului direct cu ele. Ai observat că dacă toate rezolvările sunt corecte din prima, rezultatul este 100%. Dacă este o greșeală cât de mică într-un item, dreptunghiul alb respectiv rămâne gol. Elevul dă altă rezolvare după ce s-a mai gândit la problemă sau a revenit la lecția respectivă să o mai studieze. Dacă rezolvarea e corectă, dreptunghiul se completează și crește procentajul. În orice caz, exercițiul e corect rezolvat când toate dreptunghiurile sunt completate, chiar dacă nu se mai ajunge la 100%. Dacă elevul nu reușește să găsească vreo rezolvare corectă sau nu înțelege de ce o rezolvare este corectă așa cum apare și nu altfel, atunci poate cere explicații pe forum. De altfel poți veni pe forum oricând, cu orice nelămurire pe care o ai.

Pentru reconstituire, procedura e următoarea: Iei o bucată de carton subțire și acoperi cu el partea maghiară din dialog, apoi reconstitui prima frază pe baza traducerilor din coloanele 2 și 3. Tragi mai jos cartonul ca să descoperi prima frază în maghiară și vezi dacă ai reconstituit corect. Faci la fel cu toate frazele dialogului, iar după ce ai rezolvat exercițiile, aplici aceeași procedură. Asta mi se pare activitatea cea mai eficace pentru învățare.
Elena Cozma
Mesaje: 1403
Membru din: 15 Apr 2016, 13:50
Contact:

Re: Infinitivul verbelor

Mesaj de Elena Cozma »

Köszönöm szépen pentru clarificare!
Eu nu procedez întocmai cum spuneți dumneavoastră (îmi rezolv exercițiile într-un caiet, dar voi ține cont de sugestia dv.). Atâta timp cât dialogurile sunt simple, cuvintele îmi sunt cunoscute și nu conțin multe sufixe încât să le încurc sau să uit să le adaug pe unele dintre ele, reconstituirea merge bine. Cu articolul hotărât și nehotărât sunt obișnuită din cursul precedent. Cu siguranță știți cum e să treci de la greu la mai ușor. O problemă ar fi accentele (nici cu memoria vizuală nu stau foarte bine, dar mi-o antrenez acuma). În privința topicii, încep, ușor de tot, să capăt și un simț al acesteia.
Exercițiul 2 din această lecție tot la mine în caiet îl rezolv? Deci nu trebuie să vă dau niciun rezultat? Din punctul ăsta de vedere, puteți să stați liniștit, pentru că sunt foarte exigentă cu mine însămi. Îmi place să învăț o limbă în mod conștient și conștiincios.
AndreiG
Mesaje: 1483
Membru din: 12 Oct 2010, 23:14
Localitate: Timişoara
Contact:

Re: Infinitivul verbelor

Mesaj de AndreiG »

A, sigur, dacă pe lângă efectuarea exercițiilor pe calculator le mai și scrii într-un caiet, eficacitatea e și mai mare. Reconstituirea o faci tot așa? Asta te face să-ți exersezi și scrisul în maghiară.

Nici exercițiul 2 din lecția 4 nu necesită verificarea de către profesor, fiind extrem de ușor. Ai să întâlnești totuși un tip de exercițiu-joc, „cuvânt ascuns”, la care se cere postarea rezultatului, primul în lecția 8.
Elena Cozma
Mesaje: 1403
Membru din: 15 Apr 2016, 13:50
Contact:

Re: Infinitivul verbelor

Mesaj de Elena Cozma »

Întotdeauna am procedat astfel cu exercițiile, inclusiv și cu reconstituirea de acum. Aveți dreptate, eficacitatea este, într-adevăr, și mai mare.
orlandoopris

Re: Infinitivul verbelor

Mesaj de orlandoopris »

Daca se poate macar o reyolvare. La mine nu se verifica nimic la exercitiul 1 la lectia 4. De regula gresesc din neatentie (z in loc se y samd). Aici e clar o eroare de soft. Va multumesc. Köszönöm szépen.
AndreiG
Mesaje: 1483
Membru din: 12 Oct 2010, 23:14
Localitate: Timişoara
Contact:

Re: Infinitivul verbelor

Mesaj de AndreiG »

La mine totul e în regulă. Rezultatul este: 1. A dolgozók ebédelnek. — 2. Az igazgatók beszélnek. — 3. A kereskedők fizetnek. — 4. A szülők maradnak. — 5. A nők vezetnek. — 6. A szabók énekelnek. — 7. A vevők csengetnek. — 8. A tanulók telefonálnak.
Scrie răspuns

Înapoi la “Lecţia 4”

Cine este conectat

Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 0 vizitatori