Ortografia limbii maghiare este consecventă (similar limbii române, dar spre deosebire de limbile engleză sau franceză), în sensul că redă aproape exact pronunţarea, sunetele fiind transcrise prin aceeaşi literă sau grup de litere în orice context (cu puţine excepţii).
Majoritatea sunetelor din limba maghiară se găsesc şi în limba română, cu unele excepţii (însă câteva dintre acestea se pot auzi în graiurile româneşti din Ardeal sau din Maramureş). Puteţi începe urmărind acest videoclip în care sunt pronunţate cuvinte care încep cu fiecare literă din alfabetul maghiar (nu cunoaştem autorul videoclipului):
Un alt videoclip destul de util cu explicaţii în engleză despre pronunţia limbii maghiare găsiţi aici.
O trăsătură neobişnuită a scrisului maghiar este prezenţa semnelor diacritice pe anumite vocale, care uneori se numesc şi accente. Aceste semne marchează totdeauna o pronunţare mai lungă faţă de vocala originală (astfel í, ó, ő, ú, ű sunt formele mai lungi ale sunetelor i, o, ö, u, ü). Sunetele á şi é sunt însă diferite de a şi e (á şi é de fapt seamănă foarte mult cu a şi e din limba română, vedeţi tabelul de mai jos).
a
ca "oa" în "foarte", în graiul maramureşean sau ca "a" din celebrul "na" transilvănean
ablak (fereastră), nap (1.soare, 2.zi)
á
ca în interjecţia "A!", pronunţată lung
ház (casă), láb (picior)
e
ca primul "e" din "pere", în graiul maramureşean, pronunţat cu gura mai deschisă decât în limba română literară
reggel (dimineaţă), este (seară)
é
ca "e" în "pere", în româna literară, dar lung (şi un pic spre "i")
hét (1.şapte, 2.săptămână), Éva (numele Eva)
i
ca "i" în "idee"
tinta (cerneală), finom (gustos)
í
ca în interjecţia "Tii!", lung
hír (ştire), íz (gust (de ex. dulce, amar))
o
ca "o" în "ocazie"
kosár (coş), pont (punct)
ó
ca în interjecţia "O!", lung
hajó (vapor), óra (ceas, oră)
ö
ca "ö" în germană, pronunţat cu buzele ţinute ca pentru "o", dar cu limba ţinută ca pentru "e". Un pic similar cu "ă" din română.
föld (pământ), könyv (carte)
ő
ca "ö" în germană, dar lung
felhő (nor), őz (căprioară)
u
ca "u" în "unde", scurt
kutya (câine)
ú
ca în interjecţia "Huu!", lung
húsz (duăzeci), nyúl (iepure)
ü
ca "ü" în germană, pronunţat cu buzele ţinute ca pentru "u", dar cu limba ţinută ca pentru "i". Un pic similar cu "â" în română.
fül (ureche), füst (fum)
ű
ca "ü" în germană, dar lung
tű (ac), fű (iarbă)
Observaţii mai puţin importante
Termenul de "accent" nu este tocmai corect, deoarece în maghiară accentul propriu-zis cade totdeauna pe prima silabă a cuvântului, indiferent de semnele diacritice. Vocalele cu semne diacritice trebuie deci învăţate ca sunete separate.
Merită menţionat că la sfârşitul unui cuvânt vocalele ó şi ő sunt totdeauna lungi, adică nu sunt cuvinte care să se termine în o sau ö.
Pe site-uri web sau în email de multe ori se omit aceste semne, în cazul în care nu avem la dispoziţie o tastatură maghiară. De obicei textul se poate înţelege şi aşa dar sunt posibile şi confuzii (situaţia este similară cu folosirea literelor cu diacritice din limba română).
În tipografie se poate observa că semnele ' şi " din maghiară sunt totdeauna înclinate spre dreapta ("accent ascuţit").
Consoane
Majoritatea consoanelor din limba maghiară sunt identice cu cele din limba română, însă există şi câteva reguli ortografice mai "ciudate", pe care le explicăm acum.
Consoane compuse. În maghiară unele grupuri de consoane se pronunţă ca un singur sunet. Acestea sunt: cs, dz, dzs, gy, ly, ny, sz, ty, zs (vedeţi mai jos pronunţarea fiecăreia).
Consoane duble/lungi. În maghiară, consoanele duble sunt efectiv duble sau lungi, pronunţându-se ca în italiană. Exemple: lassú (încet), Anna (numele Ana).
Şi consoanele compuse (precum cs, sz, etc.) pot fi duble. În acest caz nu le scriem însă (cum ne-am aştepta) ca szsz sau cscs, ci scriem duplicat numai prima literă din grup. Astfel un sz dublu se scrie ssz, iar un cs dublu ccs, ş.a.m.d. Aceasta este numai o convenţie şi nu este nici o logică în ea.
b
ca "b" în "băiat"
baba (păpuşă), több (mai mult)
c
ca "ţ" în "ţară"
citrom (lămâie)
cs
ca "c" în "cine"
palacsinta (clătită, din cuvântul românesc "plăcintă")
d
ca "d" în "domn"
madár (pasăre), addig (până atunci)
dz
"d" şi "z" pronunţate într-una, ca "z" în cuvântul italian "zona"
edző (antrenor)
dzs
ca "g" în "ger"
dzsungel (junglă)
f
ca "f" în "frig"
fa (pom, copac, lemn)
g
ca "g" în "gol"
reggel (dimineaţă), magas (înalt)
gy
ca "de" în "deal", în graiul maramureşean, muiat
gyermek (copil), magyar (maghiar)
h
ca "h" în "horă"
hal (peşte)
j
ca "i" în "iar"
Jaj! (Au! interjecţie), vaj (unt)
k
ca "k" în "kilogram"
kutya (câine), kakukk (cuc)
l
ca "l" în "lacrimă"
ló (cal), Halló! (Alo!)
ly
ca "i" în "iar" (exact ca şi maghiara j)
lyuk (gaură), furulya (fluier)
m
ca "m" în "mare"
alma (măr), Emma (nume)
n
ca "n" în "nas"
nagy (mare (adjectiv))
ny
ca "n" în "bine", în graiul maramureşean, muiat
anya (mamă)
p
ca "p" în "pauză"
piros (roşu), pap (popă)
q
ca "q" în "quasar" (numai în cuvinte străine)
r
ca "r" în "roată"
erre (pe aici), sárga (galben)
s
ca "ş" în "şoaptă"
sajt (caşcaval), eső (ploaie)
sz
ca "s" în "sac"
köszönöm (mulţumesc), szék (scaun)
t
ca "t" în "temă"
tett (faptă), ajtó (uşă)
ty
ca "te" în "teacă", în graiul maramureşean, muiat
tyúk (găină)
v
ca "v" în "vară"
teve (cămilă)
w
ca "w" în "BMW" (numai în cuvinte străine)
x
ca "x" în "taxi" (numai în cuvinte străine)
y
ca "y" în "hobby" (numai în cuvinte străine)
z
ca "z" în "zice"
ház (casă), Zoltán (nume)
zs
ca "j" în "jurnal"
zsák (sac), Zsuzsa (nume)
Observaţii mai puţin importante
Un dzs dublu s-ar scrie ddzs dacă ar exista un cuvânt care să conţină această literă :)
Câteodată necesită o adevărată muncă de detectiv să găsim gruparea corectă a literelor dintr-un cuvânt, mai ales dacă consoane duble şi compuse se află una lângă cealaltă. În aceste cazuri înţelesul cuvintelor vine în ajutorul nostru. De exemplu cuvântul sasszem (ochi de vultur) este compus din cuvintele sas (vultur) şi szem (ochi). Cunoscând aceste părţi componente, pronunţăm cuvântul sasszem ca sas+szem adică la mijloc pronunţăm un s, urmat de un sz. Astfel cuvântul se pronunţă aproximativ ca "şaşsem". Dacă n-am fi cunoscut înţelesul cuvântului, am fi interpretat literele ssz ca un sz dublu (lung), deci pronunţarea ar fi diferită. Aşa se întâmplă de exemplu în cuvântul sasszé (o mişcare de dans), unde într-adevăr avem de a face cu un sz dublu, deci pronunţăm cuvântul (aproximativ) ca "şasse". Acestea sunt cazuri rar întâlnite, de obicei găsim uşor pronunţia corectă.
Probabil cele mai multe consoane compuse într-o singură propoziţie le găsim în popularul "tongue-twister":
Cseresznyemag vagy, vagy meggymag vagy?
(Eşti sâmbure de cireşă sau sâmbure de vişină? )
Înţelegerea este complicată de faptul că vagy poate însemna atât conjuncţia "sau", cât şi verbul "a fi" la persoana a II-a (eşti). Cseresznye (cireaşă) probabil că are aceeaşi origine ca şi cuvântul românesc, conţine literele compuse cs, sz, ny. În cuvântul meggy (vişină) observăm un gy dublu. Mag înseamnă miez, sâmbure, nucleu.
În acest singur exemplu mai putem observa două fenomene interesante. Acolo unde în română avem un substantiv + un atribut substantival cu "de", în maghiară avem un cuvânt compus (atribut + substantiv determinat): meggy (vişină) + mag (sâmbure) -> meggymag (sâmbure de vişină). Observăm şi că ordinea cuvintelor este diferită faţă de limba română şi la nivelul întregii propoziţii. Tradusă cuvânt cu cuvânt, propoziţia ar suna astfel: cireşă-sâmbure eşti, sau vişină-sâmbure eşti? Vă daţi seama acum de ce maghiarii au dificultăţi în găsirea ordinii corecte a cuvintelor în limba română. După acest exemplu dificil, toate celelalte vă vor părea simple.