nebulo.ro

Curs online de limba maghiară.

Curs de limba maghiară > Forum



Huszonhatodik lecke


Re: Huszonhatodik lecke

Mesajde Elena Cozma » 09 Ian 2019, 00:06

HUSZONHETEDIK LECKE


Bine v-am regăsit, domnule profesor !

Aș vrea să vă întreb care este echivalentul în maghiară al salutului "Bine te-am / v-am (pe voi) / v-am (pe dumneavoastră) regăsit" ? Cum ne salutăm în maghiară atunci când ne reîntâlnim, ne revedem sau ne reauzim cu cineva ?

Verbul "szeretlek" este verb la conjugarea definită? Acest verb se poate folosi și atunci când obiectul este la pers. a II-a pl.? (de ex., când un artist își exprimă dragostea față de publicul său: "Vă iubesc! / Szeretlek!" (am întâlnit recent un astfel de caz; m-am întrebat, mai întâi, de ce "szeretlek" și nu "szeretem" ?)
Elena Cozma
 
Mesaje: 245
Membru din: 15 Apr 2016, 13:50

Re: Huszonhatodik lecke

Mesajde AndreiG » 09 Ian 2019, 12:41

Örvendek, Elena, hogy újra itt van!

1. Din păcate nu există o formulă de salut echivalentă cu "Bine te-am / v-am (re)găsit". Se spune un salut obișnuit ("Szervusz", "Szia", "Jó napot/estét kívánok", "Üdvözlöm"), urmat de o formulă ca "Örvendek, hogy (újra) látlak/látom/hallak/hallom". "Bine ai/ați venit" are ca echivalent "Isten hozott/hozta" (literal 'D-zeu te-a/v-a adus'. În schimb există o formulă care nu este în română, folosită la telefon: "A viszonthallásra" (literal 'La reauzire').

2. Chestiunea cu "szeretlek" este pomenită în lecția 16, explicația 6. Este la conjugarea definită pentru complementul direct la singular și la plural, când subiectul este de persoana I singular, în relația cu "te", deci cu CD exprimat este "szeretlek téged/titeket" (vezi și "látlak" 'te/vă văd' mai sus). "Szeretem", pentru CD de persoana a III-a, se folosește și în adresarea cu "maga/maguk/ön/önök". Dacă subiectul este de persoana I plural, nu se mai folosește conjugarea definită în relația cu "te" (deci "szeretünk téged/titeket"), dar se folosește în adresarea de politețe: "szeretjük magát/magukat/önt/önöket". E destul de complicat.
AndreiG
 
Mesaje: 317
Membru din: 12 Oct 2010, 23:14
Localitate: Timişoara

Re: Huszonhatodik lecke

Mesajde Elena Cozma » 10 Ian 2019, 23:41

Am revăzut explicația 6 din Lecția 16. Vă mulțumesc că îmi indicați și lecția pe care trebuie să o revăd atunci când uit ceva.

O întrebare din domeniul gastronomiei: ce îmi puteți spune despre "lucskos" ?
Elena Cozma
 
Mesaje: 245
Membru din: 15 Apr 2016, 13:50

Re: Huszonhatodik lecke

Mesajde AndreiG » 11 Ian 2019, 11:54

Nu prea mă pricep la gastronomie și nu țin minte să fi mâncat vreodată acest fel de mâncare, deși am auzit de ea, de aceea am căutat-o pe internet. Găsești rețete în română căutând pe Google "lucicos retete".
AndreiG
 
Mesaje: 317
Membru din: 12 Oct 2010, 23:14
Localitate: Timişoara

Re: Huszonhatodik lecke

Mesajde Elena Cozma » 11 Ian 2019, 23:52

Nu mă interesează atât rețeta (știu că este un fel de ciorbă de varză), cât etimologia acestui cuvânt - de unde vine această denumire și cum se traduce în română - și dacă acest preparat își are originea în Ungaria. Nu am întâlnit acest termen în cărțile de limba maghiară pe care le am, iar pe internet nu am găsit nicio explicație. Mă gândeam că poate stiți ceva. Vă mulțumesc oricum!
Elena Cozma
 
Mesaje: 245
Membru din: 15 Apr 2016, 13:50

Re: Huszonhatodik lecke

Mesajde AndreiG » 12 Ian 2019, 12:10

"Lucskos" este un adjectiv de origine onomatopeică. Caracterizează ceva ud, pătruns de un lichid, care îl face moale. Numele complet al mâncării este "lucskos káposzta". Tradus în română ar fi 'varză fleșcăită'. Este o specialitate ardelenească.
AndreiG
 
Mesaje: 317
Membru din: 12 Oct 2010, 23:14
Localitate: Timişoara

Re: Huszonhatodik lecke

Mesajde Elena Cozma » 16 Ian 2019, 23:42

Despre "micsoda?" și "mi?": "micsoda" are și el formă de acuzativ ca și "mi" ? Bănuiesc că aceste două pronume nu se pot substitui reciproc, odată ce "micsoda" se folosește doar în limbajul familiar, adică există anumite expresii în care se folosește în mod exclusiv "micsoda", și nicidecum "mi". ("Mi meglepetés!" ar fi greșit, nu? Dar "Micsoda újság!" cu sensul de "Ce (mai) noutate!" e corect?)
Elena Cozma
 
Mesaje: 245
Membru din: 15 Apr 2016, 13:50

Re: Huszonhatodik lecke

Mesajde AndreiG » 17 Ian 2019, 10:51

Da, "micsoda" are acuzativul "micsodát". "Micsoda újság!" este corect, și se spune și "Micsoda meglepetés!", exclamația ținând în general de limbajul familiar. În schimb "Mi meglepetés!" este incorect. "Micsoda" se poate folosi cu valoare adjectivală, dar "mi" nu.
AndreiG
 
Mesaje: 317
Membru din: 12 Oct 2010, 23:14
Localitate: Timişoara

Re: Huszonhatodik lecke

Mesajde Elena Cozma » 17 Ian 2019, 23:50

Puteți să-mi dați un exemplu cu "micsodát"?
Vreau să vă întreb și despre expresia "Micsoda csoda!" (m-am gândit la asta mai târziu). E corectă, nu?
"- Előkészített egy meglepetést.
- Micsoda meglepetés?" E corect spus?
Elena Cozma
 
Mesaje: 245
Membru din: 15 Apr 2016, 13:50

Re: Huszonhatodik lecke

Mesajde AndreiG » 18 Ian 2019, 11:39

1. Dialog în care al doilea interlocutor nu înțelege cuvântul complement direct:
"— Láttam egy krokodilt. — Micsodát láttál?"

2. "Micsoda csoda!" este corect gramatical, dar se evită repetiția spunându-se, de exemplu "Ez aztán a csoda!" (literal 'Asta apoi minunea!')

3. În "— Előkészített egy meglepetést. — Micsoda meglepetés?" "micsoda" este corect folosit, dar cuvântul următor este CD, deci trebuie pus la acuzativ.
AndreiG
 
Mesaje: 317
Membru din: 12 Oct 2010, 23:14
Localitate: Timişoara

AnteriorUrmătorul


Înapoi la Toate lectiile



Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron


Comentariile din forumul vechi (~400)