1. Armonia vocalică

Ați putut constata că în maghiară, vocalele sufixelor și desinențelor se armonizează cu vocalele cuvântului căruia îi sunt adăugate. Deși sunt și excepții, putem deja trage câteva concluzii generale în legătură cu acest fenomen.

De regulă, un cuvânt maghiar conține numai vocale dintr-o anumită categorie. Prima este constituită din a, á, o, ó, u și ú, a doua din e, é, i, í, ö, ő, ü și ű. Sunt totuși și cuvinte care au vocale din ambele categorii, mai ales împrumutate din alte limbi. Majoritatea sufixelor și desinențelor au două variante. Una are o vocală (uneori două) din prima categorie, care se aplică cuvintelor care conțin vocale din această categorie, cealaltă are o vocală din a doua categorie, pentru cuvintele cu acest tip de vocale. Dacă un cuvânt are vocale din ambele categorii, i se adaugă de regulă variante de sufix și de desinență cu vocală din categoria a, á, o, ó, u, ú.

Unele sufixe și desinențe au și o a treia variantă, cu vocala ö, pentru cuvintele a căror ultimă vocală este ö, ő, ü sau ű.

În cazul cuvintelor compuse, sunt luate în considerare vocalele din ultimul component.

Tabel recapitulativ al regulilor armoniei vocalice:

* La cele întâlnite până aici.

2. Pronumele ön

Pentru a ne adresa unei persoane pe care nu o tutuim, verbul se folosește la persoana a treia: singular pentru o persoană, plural pentru două sau mai multe persoane. Pronumele personal cel mai politicos care se asociază verbului în acest caz este ön „dumneavoastră”, la plural önök: Ön dolgozik? (singular) / Önök dolgoznak? (plural) „Dumneavoastră lucrați?”

3. Verbul

În ultimele șase lecții ați întâlnit două categorii de verbe mai puțin frecvente. Alături de cele care au desinența -sz la persoana a II-a singular a indicativului prezent (csinálsz „faci”, tanulsz „înveți” etc.), mai sunt și verbe care au desinența -ol/-el/-öl la această persoană, de exemplu cele a căror formă de bază se termină în z: hozol „aduci”, nézel „privești”, főzöl „gătești, prepari”.

Ați văzut de asemenea că, spre deosebire de majoritatea verbelor, care nu au desinență la persoana a III-a singular, sunt și verbe care au desinența -ik la această persoană, de exemplu lakik „locuiește” (pers. I sg. lakom, pers. II sg. laksz), dolgozik „(el/ea) lucrează” (pers. I sg. dolgozom, pers. II sg. dolgozol).

Ați întâlnit și un verb neregulat, jön „a veni”: jövök, jössz, jön, jövünk, jöttök, jönnek.

O diferență importantă între maghiară și română este că verbele tranzitive maghiare au două serii de desinențe: una atunci când nu au complement direct sau când acesta este nedefinit, alta atunci când au complement direct definit. Deocamdată putem preciza că complementul direct nedefinit este exprimat de substantive comune nearticulate sau cu articol nehotărât, pe când cel definit este dat de substantive comune cu articol hotărât și de substantive proprii nume de persoane și geografice chiar nearticulate. Exemple de verbe la conjugările nedefinită și definită:

TANUL „a învăța”

Conjugarea nedefinită:

Conjugarea definită:

NÉZ „a privi”

Conjugarea nedefinită:

Conjugarea definită:

FŐZ „a prepara”

Conjugarea nedefinită:

Conjugarea definită:

ESZIK** „a mânca”

Conjugarea nedefinită:

Conjugarea definită:

* Să ne amintim că unele consoane finale ale formelor de bază ale verbelor asimilează sunetul j inițial al desinenței de persoana I plural.

** Conjugarea verbelor cu -ik nu diferă esențial de cea a celorlalte verbe, doar că majoritatea au aceeași desinență de persoana I singular la ambele conjugări.

4. Exprimarea posesiei

În maghiară, faptul că un lucru, o ființă, o persoană (desemnate cu termenul comun de obiect posedat) aparțin cuiva sau la ceva, este marcat de sufixe specifice la persoanele I, a II-a și a III-a, singular și plural. În cazul unui singur obiect posedat, sufixele personale posesive sunt cele din tabelul de mai jos:

Unele substantive cu forma de bază terminată în consoană primesc și ele sufixe cu j la persoana a treia, ca cele terminate în vocală. Exemple: boltja „magazinul său”, családja „familia sa”, szomszédja „vecinul său”, filmje „filmul său”, tippje „sugestia sa”, fără să existe o regulă precisă pentru aceasta.

Echivalentul verbului „a avea” pentru a exprima posesia este în maghiară verbul van „a fi” folosit la persoana a III-a cu obiectul posedat prevăzut cu un sufix personal posesiv, în funcție de subiect: Van biciklim „Am bicicletă”, Van háza „Are casă”, Van múzeumuk „Au muzeu”.

5. Adjectivul

Ați învățat despre adjectivul calificativ cu funcția de atribut că este totdeauna înaintea substantivului determinat și că nu se acordă cu acesta. Numai adjectivul demonstrativ se acordă. Adjectivul de orice fel se acordă cu subiectul propoziției dacă are funcția de nume predicativ: Ezek szép házak „Acestea sunt case frumoase”, dar Ezek a házak szépek „Casele acestea sunt frumoase”.

6. Pluralul substantivelor, pronumelor și adjectivelor

Sufixul de plural are cinci variante, care se repartizează după cum urmează:

7. Desinențe de complemente

Multe complemente indirecte și circumstanțiale se exprimă în maghiară cu desinențe care corespund în română prepozițiilor. Până aici ați întâlnit două asemenea desinențe: -val/-vel cu sensul „cu” (Évával jövök „Vin cu Éva”, A vevővel beszél „Vorbește cu cumpărătorul”) și -n/-on/-en/-ön cu sensul „pe (o suprafață)”: A táska a kocsin van „Geanta este pe mașină”, Van csokoládé a süteményen „Este ciocolată pe prăjitură”.

Gyakorlatok

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

Teszt